E greu să fii frugivor/raw vegan la tropice

Știam că odată ajuns la tropice în timp ce în România stă să ningă, o să tot aud expresia: „ehe, pentru tine e ușor să fii raw și frugivor, dar noi aici n-avem de unde alege, avem fructe puține și proaste în perioada asta”. Am la activ 3 ierni ca raw vegan și nu mi-a fost greu în niciuna din ele să găsesc resursele necesare pentru a rămâne raw în Rawmania. Am scris despre asta în articolul „Raw vegan în România cu buget redus”.

Credeți că e greu să fii raw în România iarna? Iată o porție bună de realitate: E greu să fii raw vegan / frugivor la tropice, pe insule paradisiace. E greu să fii raw vegan oriunde. Aici în Seychelles fructele cresc peste tot. Copacii de nuci de cocos sunt la tot pasul. Banane, avocado, diverse tipuri de nuci și alte fructe comestibile cresc în copaci aflați pe domeniul public. Le strânge cineva? Aproape nimeni. E greu să te apleci să iei nucile de cocos de pe jos. E greu chiar să ridici mâna și să le iei din copaci de cocos pitici, în care nucile cresc la nivelul ochilor. Apoi trebuie tăiate, deschise, făcut curat după… Of, prea multă treabă. E mai ușor să te duci la mini-market și să-ți iei o pungă de junk. Ceva acolo, prăjit în ulei cu multă sare și colorat frumos, să arate aspectuos. E mult mai ușor.

  

Din cauza asta, insulele tropicale în care am fost până acum sunt pe locurile 4 (Mauritius), 7 (Reunion) și 9 (Seychelles) în clasamentul mondial al diabetului. Dacă la Mauritius, am explicat că e o situație oarecum fără ieșire, la Reunion și Seychelles nu găsesc alte scuze. Populația pare ignorantă sau/și leneșă în privința nutriției. E păcat. Atunci când ai asemenea resurse naturale, poți planta în toată insula copaci cu fructe, să fie la liber, pentru toată lumea și chiar să fie cultivate pentru export. Dar nu, tu preferi să mănânci mizerii gătite importate, pentru că e mai convenabil.

Această situație îi dezavantajează pe cei care doresc să mănânce raw vegan în insulele tropicale. Resursele sunt foarte puține. Tarabele cu fructe sunt sărace cantitativ și au puține sortimente de unde poți să alegi. Calitativ sunt excelente, pentru noi cei obișnuiți cu fructe tropicale importate în zonele temperate. În afară de cumpărarea fructelor, mai ai opțiunea să le culegi. Să mergi singur și să-ți iei fructele de pe stradă. Te poți aventura în junglă, dacă ai tupeu, dar e periculos, mai ales pentru un străin.

Așadar, nu e simplu nici la tropice. Nu doar că trebuie să ai resurse serioase pentru a ajunge aici din România, dar aici trebuie să investești timp și/sau bani pentru a te aproviziona. Nu e suficient să fii la tropice. Trebuie să găsești o țară a cărei politică este îndreptată către încurajarea cultivării fructelor și legumelor. Nu sunt multe astfel de țări. Cei care dețin puterea au nevoie de tipuri de alimente sărace, dar sigure pentru a hrăni populația (orez, grâu, porumb). Noi oamenii care am părăsit Africa acum zeci de mii de ani și am populat toată lumea, ne bazăm pe cereale ca aliment de bază și avem tendința de a-l aduce cu noi, atunci când ne întoarcem în zonele tropicale. Dar cu cerealele mai bine hrănim peștii sau păsările.

Până acum, din țările tropicale pe care le-am vizitat, aleg Thailanda ca fiind cea mai avantajoasă pentru un frugivor. Acolo regele are un program de susținere a producției de fructe prin subvenții, iar asta se vede pe tarabe și în prețuri.

Raw veganii sunt deocamdată o nișă foarte îngustă în alimentație, total ignorată de alimentația la nivel macro. De aceea trebuie investit timp și/sau bani pentru a mânca în acest fel. E valabil oriunde în lume, nu doar în România sau zonele temperate. E o chestiune de motivație pentru a rămâne raw vegan, de a fi sincer față de principiile alese, de a încerca tot timpul să faci alegerile cele mai bune, de a fi în momentul prezent.