Remedii pentru dureri reumatice

„Au, mă doare mijlocul”, „mă doare gâtul”, „mă dor încheieturile”. Aud din ce în ce mai des asta în jurul meu. Nu e de mirare. Artrita se manifestă la 10% dintre cei cu vârste de 20 de ani, la 20% dintre cei cu vârste de 30 de ani și ajunge la 94% pentru cei de 64 de ani. Eu aveam probleme cu artrita încă din liceu. Mă sculam câteodată cu mijlocul sau cu gâtul blocat și trebuia să rămân strâmb câteva zile, până când durerea trecea.

Prietenii mei loviți de astfel de probleme reumatoide încearcă să găsească explicații. „M-a tras un curent” este motivul cel mai plauzibil. „Am făcut o mișcare greșită” este altă justificare. „Eh, vârsta…” este factorul final, decisiv și lămuritor. Dar stilul alimentar nu e niciodată pe lista motivelor. „Cum ar putea ca mâncarea pe care am consumat-o ieri, smântâna, brânza tare cu mucegai, cartofii prăjiți, pâinea albă, cârnații prăjiți în untură și alunele prăjite și sărate să contribuie în vreun fel la durerea pe care o simt azi în articulații?”. ”Păi, așa mănânc de când mă știu și n-am avut nici pe dracu”.

Probabil nici eu n-aș fi făcut o legătură între dietă și durerile din corp, dacă n-aș fi schimbat regimul alimentar acum 4 ani. De atunci nu doar că n-am mai avut blocaje mecanice de tipul celor descrise mai sus, dar nu am mai avut dureri cronice de încheieturi. În mod normal aceste dureri trebuiau să crească odată cu vârsta și odată cu startul mișcării fizice regulate. Sunt alergător de cursă lungă, iar acest sport este unul de impact asupra încheieturilor.

Care este legătura între dietă și durerea de încheieturi

Organismul uman este foarte complicat, dar pentru discuția aceasta îl putem simplifica: Corpul uman este compus dintr-o grămadă de celule și două fluide (sângele și limfa). Celule trebuie hrănite, acțiune realizată prin sânge. Nutrimentele circulă prin sânge și ajung la celule. După ce sunt hrănite, celule produc reziduri. Aceste „gunoaie” trebuie scoase din organism. Limfa le conduce către organele excretoare. Sistemul limfatic este compus din limfă, vase limfatice, ganglioni, timus și splină. Spre deosebire de sistemul sanguin, sistemul limfatic nu are un organ dedicat pentru a pompa limfa. Inima pompează doar sângele. Limfa se poate mișca doar cu ajutorul contracțiilor musculare, deci a mișcării fizice.

Supraalimentarea, în special cu alimente străine pentru corpul nostru, și lipsa mișcării fizice duce la o stagnare a limfei. Aceasta devine acidă, vâscoasă și stagnantă. Inflamează ganglionii și țesuturile. Durerea din articulații provine de la aceste inflamații. Nu e de mirare că această durere crește odată cu vârsta. Pe măsură ce îmbătrânim, devenim din ce în ce mai stresați, consumăm mai multă mâncare acidă, facem mai puțină mișcare, iar organele excretoare încep să nu mai facă față.

Plants-to-relieve-bone-pain

Remedii

Ce e de făcut în această situație? Cea mai proastă rezolvare ar fi să ne ocupăm de simptome. Să luăm niște pastile pentru a atenua durerile. Corpul încearcă să tragă niște semnale de alarmă prin acele dureri, semn că trebuie remediate cauzele care duc la acele dureri. Mascarea durerii poate perpetua și agrava problema, ducând la complicații, posibil la cancer. Câteva schimbări în stilul de viață pot ameliora sau rezolva total aceste probleme.

1. Regim Vegan (măcar pentru o perioadă)

Încă din 1902, John Beard a demonstrat că celulele canceroase și tumorile se dezvoltă ca urmare a incapacității enzimatice la nivel pancreatic. Pancreasul produce o enzimă numită tripsină. Rolul acesteia este de a digera proteina de origine animală. Alt rol este de a digera tumorile din organism. Pe o dietă omnivoră, bogată în produse animale, pancreasul trebuie să producă mari cantități de tripsină. Devine slăbit, iar producția nu ajunge nici pentru digestia alimentelor ingerate. Tumorile și celulele canceroase se pot dezvolta în voie.

Un post în care nu se consumă elemente de origine animală, așa cum este cel religios, ar fi foarte benefic. Îmi dau seama că pentru unii dintre voi e foarte greu să deveniți vegani, dar măcar pe o perioadă de o lună puteți încerca să experimentați acest stil de viață. Vă veți simți plini de energie, mai ușori și mai curați. Tripsina din pancreas va fi folosită pentru inflamații, iar acestea se vor diminua.

2. Fructe negre

Eliminarea produselor animale nu înseamnă automat o dietă sănătoasă. Există regimuri vegane pe care eu le numesc junk vegan. Sunt pline de alimente procesate. Poți fi vegan și să mănânci cartofi prăjiți, alune prăjite, cereale cu lapte de soia și alte prostii. Aceste alimente sunt acide, pline de grăsime, au o încărcătură glicemică ridicată. Sunt nocive pentru corpul uman. Trebuie să mâncați cât mai multe fructe și legume proaspete, coapte, întregi, nealterate și organice (dacă e posibil). O dietă vegană crudivoră va subția limfa, ajutând la curgerea ei. O dietă bogată în fibre va curăța colonul. Funcționarea bună a colonului este importantă în detoxificare. Unul dintre rolurile acestuia este de a prelua reziduri prin pereții săi.

Pentru a ataca inflamațiile, celulele bolnave și canceroase, fructele negre sunt cea mai bună alegere. Fructele negre au în coaja lor un produs numit Resveratrol. Un studiu din 2007 arată că resveratrolul inhibă formarea celulelor canceroase.  Este antioxidant, antiinflamator și anticancerigen.

Strugurii, afinele, murele sunt exemple de fructe negre. O cură de struguri va face minuni pentru sănătatea sistemului limfatic. Foarte mulți se tem de struguri pentru că au prea mult zahăr. „Zahărul e toxic în orice formă”. „Zahărul hrănește bacteriile rele din corp și celulele canceroase” zic ei. Da, zahărul hrănește băieții răi, dar în același timp hrănește aproape toate celulele din corp. Înfometarea lor prin dietele slabe în carbohidrați nu este soluția. Dacă pe lângă reducerea carbohidraților din dietă creștem aportul proteinelor și grăsimilor animale, facem organismului un deserviciu major. Îl forțăm să producă zaharurile simple pentru celule prin chimia internă. Îl punem la treabă în mod nejustificat. Îl secătuim de resurse. Îl acidificăm.

Zahărul este combustibilul nostru de bază, atunci când vine la pachet cu apa, mineralele, vitaminele, fibrele și alte componente din plante. În milioane de ani, corpul nostru s-a dezvoltat astfel încât să digere aceste plante. Alimentele procesate, creeate de om, au apărut mult mai târziu în dieta noastră. Am început să le consumăm foarte recent, dacă e să luăm în considerare evoluția noastră și a speciilor ce ne-au precedat.

Glucoza și fructoza, zaharurile simple hrănesc celulele. Dacă ele nu vin din alimentație, corpul trebuie să le producă singur, din carbohidrați complecși sau din proteine. Acest proces este costisitor cu efecte nocive. Zaharurile simple se găsesc în abundență în fructe.

În ultima vreme fructoza a primit o grămadă de aprecieri negative. A fost numită „ucigașul din umbră”. De fapt, fructoza este combustibilul cel mai potrivit pentru corpul nostru. În comparație cu glucoza, fructoza nu are nevoie de niciun agent pentru a fi condusă la celule. Glucoza are nevoie de insulină. Subliniez că fructoza trebuie să vină din fructe, nu din sirop de porumb sau alte aberații. Fructele sunt aproximativ jumi-juma fructoză/glucoză.

Așadar nu vă fie frică de cura de struguri negri. Veți hrăni corespunzător organismul, tumorile se vor atenua, iar limfa se va subția.

3. Limonadă

Lămâia are un aport substanțial de vitamina C, un puternic antioxidant. Calitățile sale astringente fac din ea un puternic detoxifiant. Puteți consuma 4 lămâi zilnic, sub formă de limonadă. În limonadă se pot adăuga 4 lingurițe de echinaceea la 1L de apă. Echinaceea e supranumită planta imunității. Combate infecțiile și inflamațiile. Nu trebuie neapărat făcut ceai de echinaceea. Se poate lăsa peste noapte apa cu echinaceea. Aceasta va sustrage din proprietățile plantei. Dimineața se strecoară și se face limonada.

4. Mișcare

„Pentru o viață sănătoasă, faceți mișcare cel puțin 30 de minute pe zi”. Nu trebuie să fie ceva extenuant. Fiecare poate face un sport în funcție de posibilități. Dacă doar o plimbare lentă este posibilă, e foarte bună. Mișcările de stretching ușor (hatha sau yin yoga) sunt benefice. Limfa nu are sistem de pompare. Orice tip de contracție a mușchilor va ajuta la curgerea limfei.

5. Masaj

Drenajul limfatic manual este un alt procedeu menit să vină în ajutorul deblocării sistemului limfatic. Se poate face auto masaj, dacă nu aveți posibilitatea să mergeți la un maseur. Cei care au avut amigdalele scoase, trebuie să acorde o atenție sporită zonei capului. Amigdalele sunt ganglioni limfatici. Aceștia ajută la drenarea limfei din zona capului. Se inflamează des din cauza dietei standard, iar medicii găsesc soluția simplă de a-i tăia. Sunt găsite soluții simple, medievale, de moment, în loc să fie căutată rădăcina problemei. Eliminarea amigdalelor duc în timp la blocaje limfatice la nivelul capului, cu urmări neplăcute. Cei care au avut amigdalele scoase, ar putea folosi aparate de masaj pe bază de vibrații, pentru a masa zona scalpului și a cefei.

Durerea de mijloc este cea mai frecventă din cauza scaunelor. Statul pe scaun compresează zona inferioară a coloanei. Aceasta este zilnic sub o mare presiune. Din cauza inactivității și a statului mult pe scaune, această zonă devine total imobilă, iar circulația în zonă este îngreunată. Încercați să stați pe scaun cât mai puțin posibil. Eu acum lucrez în picioare, iar când citesc, stau pe jos, în lotus. Nu stau pe scaun decât rar, când sunt obligat. Pentru decompresarea zonei inferioare a spatelui, yin yoga este pefect, sau se poate folosi o placă de inversiune de 45 de grade, în care corpul atârnă cu capul în jos și coloana se întinde.

6. Relaxare

Nu uitați să vă relaxați, să eliminați tensiunile involuntare fizice sau mentale. Nu uitați să iertați și să vă bucurați de momentul prezent.

2015-01-29-077

remedii pentru dureri reumatice, struguri si lamai

 

Haplea Fructaliu

11 Comments

  1. Based on the above propositions, he recommended the therapeutic use of pancreatic enzymes in treating cancer and other diseases. This therapy created a worldwide controversy, and although rejected in his day, persists in the world of complementary and alternative medicine (CAM) today. – Chiar din linkul dat de tine.
    + http://www.cancer.gov/cancertopics/pdq/cam/gonzalez/patient/page2

    • Studiile pe baza observațiilor lui Beard sunt mai mult pe pacienți în faze avansate de cancer. În aceste cazuri, e foarte dificil ca enzimele pancreatice să mai facă ceva. Se recomandă extirparea tumorilor și apoi venit în ajutor cu enzimele pentru stabilizarea situației. Teoria lui Beard rămâne valabilă, iar în cazul oamenilor ce nu suferă încă de tumori grave, enzimele pancreatice pot diminua inflamațiile, atunci când sunt suficiente.

  2. Ai incredere in medicii alopati? sau altfel sa te intreb : in ce conditii ai apela la serviciile unui “specialsist”?
    presupun ca raspunsul va fi diferit decat cel pe care l-ai fi dat acum , sa zicem , 10 ani ..nu? 🙂

    • Medicina standard nu m-a ajutat prea mult, aproape deloc. Când eram mic mi-au fost scoase amigdalele, dermatologii nu mi-au rezolvat niciodată acneea continuă pe care am avut-o aproape toată viața. Am fost operat de deviație de sept fără nicio îmbunătățire sesizabilă. Medicul de familie mi-a dat o grămadă de pastile pentru problemele continue la stomac, fără a remedia problema decât pe perioada cât le luam (vreo 8 pastile pe zi). Mai primeam antibiotice pentru candida. Iar când am făcut zona zoster mi s-a spus că o voi avea toată viața. Așa că nu, nu m-aș duce la un medic alopat. Voi lăsa mâncarea să-mi fie medic 🙂

      • am inteles. de acord cu tine 🙂
        pai si cu deviatia de sept ai rezolvat in alt fel ?

        • de când am trecut pe dieta frugivoră s-a diminuat mult mucusul iar respirația e mult îmbunătățită. Mai e mult de lucru în ideea detoxificării. Din cauza lipsei amigdalelor, în zona capului trebuie să se fi strâns toxine în ani de zile. Cum capul este o extremitate, bănuiesc că o să tot scot de acolo mizerii, pe măsură ce înaintez în acest proces. Mai există o problemă pe care am observat-o în timpul meditațiilor. Am tensiuni pe care le țin în față non-stop, iar acestea contractă sinusurile. Asta mi-a amintit de Weston A Price care spune că fețele caucazienilor care trăiesc pe dieta normală sunt mai înguste decât cele ale băștinașilor din triburile de vânători culegători. El leagă asta strict de dietă, dar eu cred că și tensiunile moderne duc la o cronicizare a acestor efecte. În timpul meditației, unul dintre obiectele de focalizare sunt să-mi „deschid fața”. Îmi dilat sinusurile, îmi imaginez cum capul se relaxează și de deschide. Sper ca în curând această stare să fie una obișnuită, iar asta să ajute la drenarea sinusurilor și poate chiar la refacerea lor. Cred că intervenția cu dalta pe acolo e o măsură cam medievală 🙂

  3. Principalul carburant al nostru sunt grasimile de buna calitate nu carbohidratii prietene… Fructele proaspete sunt excelente insa nu in cantitati “industriale”… Este adevarat ca si o cura de struguri sau alte fructe este deasemenea benefica insa este dovedit prin studii clinice ca fructoza in cantitati mari este chiar mai periculoasa decat zaharul… Cantitatea de fructoza nu ar trebui sa depaseasca 25 de grame pe zi… Pentru mine postul intermitent asociat cu exercitii fizice si o alimentatie in care 60% din cantitatea de calorii zilnice provine din grasimi (ulei de cocos, MCT oil, seminte, nuci, samburi, masline, unt, oua proaspete si uneori peste), a dus la rezultate remarcabile pe toate planurile…

    • eu interpretez altfel. Fructoza este combustibilul perfect pentru corpul nostru pentru că este singurul care n-are nevoie de transport. Glucoza are nevoie de insulină pentru a fi condusă în celule, fructoza nu. Toate celulele noastre funcționează pe zaharuri simple. De ce ai mânca grăsimi nu înțeleg.
      Nu înțeleg nici de ce ai consuma alimente nenaturale cum ar fi uleiurile, sau nuci, semințe, altfel foarte greu de găsit în natură, foarte greu de desfăcut (fără unelte) și foarte neatractive, dacă e să le compari cu fructele.
      Dar dacă tu spui că funcționezi bine așa, asta contează. Aștept să-mi spui cum merge pe termen lung, și cum se va comporta organismul tău după o înfometare îndelungată de carbohidrați.

    • Mda man ce spune Dave Asprey si altii cu privire la fructoza si carbohidrati dupa mine e cam extrem. I tried it myself si nu prea mi-a mers bine cu dieta ketogenica decat pe termen scurt. Our man here might have a point 😉 Cand consum ocazional fructe si chiar dulciuri raw-vegan parca renasc.

  4. Super subiectul abordat! De un an am o dieta vegana si de vreo 3 luni min 50% fructe – mi-au disparut problemele de stomac care m-au chinuit mult timp, candida intestinala, oboseala si s-au diminuat durerile articulare. Am lada frigorifica plina de afine si abia astept sa nu ma mai abat de la drum 😉

    Seara buna!

Comments are closed.