Vindecarea după viciile generațiilor precedente

Atunci când ne trezim și realizăm că trebuie să avem mai multă grijă de corpul nostru, să-l hrănim corespunzător, să-l plasăm în locuri naturale, în care poate respira aer curat, să-l punem în mișcare, așteptăm rezultate imediate. Dacă ne-am apucat să facem totul ca la carte, în câteva zile, hai, câteva săptămâni, corpul nostru trebuie să funcționeze optim și să fie ca nou. Uităm că organismul trebuie să se recupereze nu doar după anii noștri de trai viciat, dar și după viciile generațiilor precedente. Multe dintre problemele noastre sunt preluate de la părinți, care la rândul lor le-au preluat de la părinții lor. Fiecare generație își reciclează viciile.

După ce a trebuit să mă recuperez eu, începând cu 2011, când am început să fiu interesat de alimentația sănătoasă? Stilul de viață precedent includea o alimentație bazată în special pe cereale rafinate și pe alcool, săracă în fibre și micronutrienți esențiali. Asta a dus în timp la tot felul de deficiențe, compensate cu creșterea volumului de alimente, ceea ce a dus la creșterea în greutate și la diverse probleme cu sistemul imunitar. Dar mă gândeam că situația mea este relativ avantajoasă, în sensul că alții trebuie să se recupereze după probleme mai mari. Unii trebuie să găsească puterea să renunțe întâi la fumat și apoi să mai caute resurse pentru a corecta regimul alimentar.

Multă lume se miră când află că eu n-am fumat niciodată. E drept, m-am prostit în clasa a IX-a cu niște țigări, dar am văzut repede că nu-mi produc nimic plăcut și cum costau destul de mult, am renunțat. Se miră, pentru că vocea mea sună de parcă aș fuma multe pachete pe zi. Însă mint, când spun că nu am fumat. De fapt am fumat la greu pe tot parcursul vieții, încă de când eram foarte mic, iar în recuperarea mea, trebuie să țin cont și de aspectul ăsta, atunci când aștept rezultate imediate.

O prietenă nefumătoare mi-a povestit următoarea întâmplare. Când era în facultate, a mers cu mama ei la un control la plămâni unde i s-a făcut o radiografie. Doctorul a tras-o deoparte la o discuție pe care să nu o audă mama și a întrebat-o: „ia spune, de când fumezi și cât fumezi pe zi”? Ea a spus că nu fumează și că nu a fumat niciodată. „Haide, cu mine poți să fii sinceră, nu te aude mama”, i-a spus doctorul zâmbind. Apoi prietena mea a făcut conexiunea. Tatăl ei fuma. Iar pentru că tatăl ei fuma, iar ea locuia în aceeași casă cu el, plămânii ei arătau de parcă era o fumătoare înrăită.

În aceeași situație sunt eu. Tatăl meu e fumător și am locuit cu el două decenii. Îmi amintesc și acum petrecerile din anii 80 în care alți prieteni fumători veneau pe la noi, iar în sufragerie era mult fum, care oricum se ducea în toată casa, inclusiv la mine în cameră. Încă din liceu, am început să frecventez baruri pline de fum. Era unul celebru prin Brașov, 707, un club într-o încăpere foarte mică, la demisol, unde fumul era atât de dens încât vedeai greu pe cineva de la o altă masă. Mai târziu, concertele mele se desfășurau tot în cluburi și tot într-un fum dens. Asta până când am refuzat să cânt în locurile în care se fumează în 2011, cu 5 ani înainte de legea anti-fumat. Cei mai mulți dintre prietenii mei fumau.

Așa că se poate spune că am fumat aproape toată viața, pasiv. Și dacă tot am fost fumător involuntar toată viața, am început să mă interesez despre efectele și istoria fumatului. Sunt curios despre daunele pe care le produce, dar și despre originile sale. Cine o fi avut ideea? Cine s-a gândit că e o idee bună să inhalezi fum toată ziua?

Prima problemă indusă de fumat în organism e evidentă. Fumatul deteriorează plămânii și astfel scade capacitatea alveolelor de a face schimbul între oxigen și dioxidul de carbon. În timp, problemele plămânilor se pot agrava, ducând la complicații, de la bronșită cronică obstructivă la cancer pulmonar. Dar o altă problema mai gravă este cea care afectează sistemului cardiovascular. Nicotina cauzează contracția vaselor de sânge, ceea ce duce la creșterea tensiunii și a pulsului. Inima trebuie să lucreze mai mult pentru a compensa. În timp, pereții vaselor de sânge se deteriorează și crește posibilitatea apariției unor cheaguri de sânge.

Dar undeva în povestea tutunului trebuie să fi fost niște posibile beneficii, o promisiune, astfel încât oamenii să creadă că inhalarea zilnică a fumului poate fi benefică. Altfel nu se explică ascensiunea rapidă între obiceiurile populației de pe vechiul continent, după ce a fost adus din America. În Eurasia, oamenii nu erau străini de obiceiul de a inhala fum, în special în context religios. Încă din vremuri antice, arderea tămâii în ritualurile religioase se întâmpla în Babilon, India, China sau Israel și mai târziu în Biserica Ortodoxă. Dar odată cu apariția tutunului, inhalarea fumului a început să devină un obicei zilnic la oamenii obișnuiți. Jean Nicot (de la care vine denumirea de nicotină) a introdus tutunul în Franța în 1560, importându-l din Spania. Din Franța s-a răspândit în Anglia și de acolo în toată Eurasia.

Fumul de tutun conține mii de substanțe chimice și felul în care acestea acționează asupra organismului este extrem de complex. Una dintre aceste substanțe chimice este nicotina, o substanță care dă dependență. După inhalarea fumului de țigară, moleculele de nicotină ajung în câteva secunde la receptorii din creier. Unul dintre receptori se ocupă de acetilcolină, una din principalele substanțe neurochimice. Acetilcolina ne face mai alerți și mai focalizați, ne face să ne simțim mai conștienți, mai plini de viață. Alți receptori procesează dopamina, un neurotransmițător care ne face să simțim atracție și speranță. Dopamina e menită să crească dorința și urmărirea unui obiectiv, nu neapărat plăcerea și este un factor cunoscut în tot felul de adicții. Dar aceștia sunt doar doi dintre receptori. Alți receptori din creier pot prelua nicotina și stările pot varia de la relaxare la excitare.

Nu e de mirare că europenii secolului al XVI-lea s-au îndrăgostit de tutun, fără să intuiască posibilele problemele de sănătate. Au fost dezbateri între preoți, oameni de știință și oameni obișnuiți, dacă tutunul e benefic sau e lucrul dracului, iar Regele James I al Angliei a fost unul dintre primii sceptici. Lucrarea sa este „O contramăsură împotriva fumatului” a fost una dintre primele reacții oficiale împotriva fumatului. Mult mai târziu, în secolul al XXlea urma să apară prima campanie serioasă împotriva fumatului, în Germania nazistă. Hitler detesta fumatul și îl considera o răzbunare a „omului roșu”. Dacă „omul alb” a adus în America alcoolul, „omul roșu” i-a dat în schimb tutunul.

Dar poate că tutunul a prins atât de bine, tocmai pentru că se lega perfect de consumul de alcool. La fel ca nicotina, alcoolul stimulează dopamina în creier. Atunci când consumi alcool, te simți în vână, în formă, gata de acțiune, plin de dorință. Așa că mai torni, pentru a menține acea stare. Dar alcoolul e înșelător. Strict fizic, el este un sedativ pentru sistemul nervos. Încetinește bătăile inimii și respirația. Alcoolul inhibă glutamatul (un excitator din creier), deci activitatea creierului e încetinită. Așa se explică cum după câteva pahare de vin și după ce ne simțeam excelent, deodată ne e somn și vrem să ne culcăm.

Nicotina vine să contracareze efectul sedativ al alcoolului, prin stimularea produsă creierului. Astfel, dacă fumezi și bei în același timp, poți rezista mai mult timp fără ca efectele sedative ale alcoolului să te pună cu capul pe pernă. Așa se explică de ce vasta majoritate a alcoolicilor (90%) sunt în același timp dependenți de nicotină.

Dar de ce ar dori oamenii să fie capabili să consume o grămadă de alcool, înainte să adoarmă? Oare în ce realitate trăiau încât doreau să-și amorțească simțurile într-un așa hal încât să nu mai fie conștienți de ea? În 1651, Anglia a dictat ca vasele din Europa să importe produse doar din propria lor țară. Până atunci se importa vin din Franța, dar cum majoritatea vaselor erau olandeze, Anglia a început să importe gin. Ginul e o bătură olandeză, distilată din cereale și boabe de ienupăr (37%-50% alcool). Producția era ieftină și susținută de legi pentru a îmbogăți aristocrația. Când a început importul, producția anuală de gin era de 4 milioane de litri. În câțiva ani, populația de câteva milioane de locuitori din Anglia consuma 70 de milioane de litri anual.

Nebunia ginului în Anglia a durat câteva decenii, iar perioada coincide cu revoluția industrială. Deodată, țăranul a fost scos din mediul său familiar de la sat și a fost adus într-un oraș, unde trebuia să facă treburi repetitive într-o fabrică, timp de 8-10 ore pe zi, 6 zile pe săptămână. Munca era desfășurată în condiții grele, pentru că nu existau sindicate care să aibă grijă de drepturile muncitorilor. Traiul la oraș era dificil, cu o densitate mare a populației, igienă precară și riscuri de boli la tot pasul. Demnitatea individului era călcată în picioare. Nu e de mirare că astfel de condiții erau greu de suportat și atât fricile cât și realitatea trebuiau înecate în cât mai mult alcool posibil.

Etanolul, componentul psihotrop din alcool, afectează legăturile dintre neuroni prin slăbirea moleculelor din pereții care îi separă. Astfel semnalele electrice nu funcționează la capacitatea obișnuită, iar ideile nu se formează la fel de repede ca într-o situație obișnuită. Cu mai puține conexiuni în creier, grijile dispar, iar dispoziția se îmbunătățește. Începem să trăim momentul și uităm de problemele cu care ne confruntăm. Această stare e probabil cea experimentată de vânători-culegători, atunci când cutreierau pădurile. Dar în perioada industrială, obținerea stării de serenitate implică folosirea unor substanțe dăunătoare pentru organism. Aceeași stare se poate obține prin focalizarea minții, prin meditație, prin drumeții montane, prin cântatul la un instrument muzical.

Problema cea mai evidentă a alcoolului ca aliment este că prezintă zero nutriție. Atunci când consumi o parte din caloriile zilnice din alcool, rămâi în urmă cu nutriția necesară pe ziua respectivă și în timp apar deficiențe. Am vorbit pe larg despre acest aspect în articolul Moarte prin Calorii Goale.

La mine în curte, zilele astea miroase a țuică. O grămadă de dude au căzut și au fermentat. Asta înseamnă că povestea de dragoste dintre om și alcool a început încă de când oamenii se numesc homo sapiens. Primatele sunt frugivore, iar fructele coapte pot fi greu de găsit, dar mirosul de alcool e ușor de reperat de la distanță. Alcoolul stimulează apetitul, ceea ce constituia un avantaj. În sălbăticie, cu cât consumai mai rapid și mai multe calorii, cu atât șansele de supraviețuire erau mai mari. Chiar și astăzi, în multe zone se folosește câte un păhărel de tărie înainte de masă pentru a stimula apetitul.

Dar dacă ar sta la mâna naturii pentru obținerea alcoolului, orice dependent ar intra în fibrilații. Era nevoie de puțină tehnologie și aici apare o teorie interesantă. Antropologii dezbat dacă oamenii au descoperit mai întâi berea sau pâinea, iar Patrick McGovern (supranumit Indiana Jonesul Alcoolului) crede că berea a fost prima. E mai ușor să fermentezi cereale decât să faci pâine din ele, băutura fermentată e mai nutritivă decât pâinea și apoi e efectul ăla șmecher pe care ți-l face asupra minții.

Pentru a vedea cât de simplu e să fermentezi cereale, iată o posibilă rețetă antică. Se mestecă orez gătit până se amestecă bine cu salivă, iar apoi se scuipă într-un ulcior plin cu apă. Se repetă procedura de câteva ori, iar apoi se lasă la fermentat. Conținutul se poate bea cu un pai, pentru a nu lua contact cu bacteriile de la suprafață. Deși pare scârbos, procedura se mai folosește și azi în China sau Japonia, iar băutura se numește Kuchikamizake.

Prin felul în care alcoolul acționează, ar fi putut fi un timpuriu lubrifiant social, aducând laolaltă mai mulți oameni. Un alt avantaj timpuriu este că alcoolul omoară bacteriile dăunătoare. Omul preistoric ar fi putut observa cum dacă bei apă dintr-un râu poți să te îmbolnăvești, dar dacă bei băuturi fermentate, n-ai nici pe dracu. Vânător-culegătorii ar fi putut să se stabilească pe timp îndelungat într-o anumită zonă, pentru a crește cereale și a îmbunătăți procesul de fermentare. Astfel, întreaga revoluție agricolă de acum 12000 de ani e posibil să fi fost declanșată de alcool.

Problema e că istoria arată că odată ce o inovație e descoperită, nu mai e loc de alternative. Adică nu se poate ca o populație să aleagă domesticirea grânelor și fermentarea lor, iar altă populație să rămână la obiceiuri de vânători-culegători. Populația care a descoperit inovația are un avantaj atât de mare, încât cealaltă parte a populației ori se adaptează și ea la noua situație, ori va fi nimicită. Odată ce au fost domesticite cerealele, nu a fost cale de întoarcere. Toată omenirea urma să o ia pe acel drum. Cerealele și alcoolul au adus într-o primă fază un surplus caloric, rezistență la unele bacterii, o creștere a populației tribului, mai mult curaj pe câmpul de luptă, avantaje decisive în acea eră. În același timp, omenirea a rămas obligată să folosească cereale și alcool, inducând astfel o serie de probleme fizice, deficiențe, probleme mentale, dependențe.

Atunci când încercăm să schimbăm ceva în stilul nostru de viață, e un obiectiv pe termen lung. Nu avem de luptat doar cu viciile și obsesiile din trecutul nostru recent. Avem în noi bagajul unor sute de generații care au trăit înaintea noastră. Nu îl învinuiesc pe tata pentru că a fumat sau a consumat alcool cât am locuit împreună. Tatăl lui avea același stil de viață, la fel și bunicul lui. Înțeleg că traiul nenatural într-un peisaj industrial apocaliptic al anilor 80 cerea un consum uneori exagerat de alcool și țigări pentru a face față. E posibil ca fumatul pasiv să-mi fi avut un efect stimulativ asupra mea încă de la vârste mici. Iar reducerea capacității pulmonare de a procesa oxigenul să-mi fi produs o poftă nesăbuită de carbohidrați, care atunci însemnau panificație sau sucuri dulci. Iar excesul de carbohidrați procesați duce la diverse deficiențe care la rândul lor declanșează alte probleme.

Așa că aveți răbdare cu propriul organism și refacerea sa și nu vă gândiți la sănătate în termeni de zile, săptămâni sau luni ci mai degrabă generații.

Haplea Fructaliu