Și plantele suferă și sunt abuzate

În contrapondere la propaganda vegană, uneori neinspirată, agresivă, iar alteori de-a dreptul stupidă, au apărut tot felul de răspunsuri din partea celor care mănâncă standard. Unul dintre ele e deja clasic. Un glumeț inteligent spune „da, dar și plantele au sentimente și sunt abuzate de voi veganii”. Cum răspunzi unei astfel de contestații, tu veganule etic, care te-ai hotărât să nu mai consumi animale, nu pentru că vrei să fii mai sănătos, nu pentru tine, ci pentru că nu mai vrei să le vezi suferind, omorâte sau în sclavie? Nu sunt și plantele o formă de viață? Nu suferă și ele, atunci când sunt consumate?

Trăim pe o planetă pe care există o regulă. Pentru ca o formă de viață să supraviețuiască, alta trebuie să moară. Nu există o altă cale, cel puțin nu am descoperit noi alta până acum. Leul mănâncă antilope, capra mănâncă iarbă, urangutanul mănâncă smochine. Plantele trăiesc în simbioză cu fungi și paraziți din sol. Se poate spune că se hrănesc cu paraziți. Orice moare și ajunge în pământ este mâncat de alte viețuitoare. Chiar atunci când respiri, omori o grămadă de ființe microscopice, de care nu ești conștient și nu-ți pasă.

Evoluția este un proces care se desfășoară în sute de milioane de ani, iar noi, o primată neînsemnată, nu o putem contesta. Așa cum spunea H.G. Wells prin vocea personajului Über-Morlock în nuvela Mașina Timpului: „Cine ești tu să pui la îndoială 800 000 de ani de evoluție?” Putem să ne pierdem timpul, filosofând dacă este corect și moral ca leul să omoare o zebră, dar această situație dăinuie de milioane de ani. O formă de viață există pentru că există celelalte și invers. Dacă scoți în mod artificial o specie din joc, tot sistemul se dă peste cap. Evoluția e nemiloasă. A omorât până acum nenumărate specii incapabile să se adapteze condițiilor, dar a făcut asta lent, oferind timp altor specii să se readapteze și eventual să preia locul lăsat liber de specia defunctă.

Însă acum aproximativ 70000 ani, pe pământ a apărut o nouă forță. O specie atât de puternică, încât a fost capabilă să distrugă pe continentele unde a migrat o mare parte din animalele mari, care trăiau de milioane de ani în mediul lor. Această specie se numește homo sapiens. Acum 45000 de ani, sapiens au ajuns în Australia. La scurt timp, 90% din megafauna Australiei a dispărut. În America, sapiens a ajuns acum 16000 de ani. În câteva mii de ani, America de Nord a pierdut 34 din 47 de genuri (genuri, nu specii) de mamifere, iar America de Sud a pierdut 50 din 60. Acum 70000 de ani, homo sapiens era o specie cu un impact asupra mediului similar cu cel al cimpanzeilor, al urșilor sau altor specii. În foarte scurt timp, câteva zeci de mii de ani, homo sapiens a reușit să se răspândească pe tot globul și să omoare aproape tot ce i-a stat în cale și i-a contestat supremația.

Se pune întrebarea ce amănunt a făcut să avem un avantaj atât de mare, încât să ne arunce în vârful lanțului trofic, să fim atât de performanți în lupta cu celelalte specii? Noi, altfel o specie cu calități fizice îndoielnice.

Nu, nu este vorba de mărimea creierului. Acum câteva zeci de mii de ani, pe pământ erau și alte specii umanoide (neanderthal, denisovan, floresiensis), cu creiere mari, care nu au rezistat și nu s-au adaptat la fel de bine ca sapiens, deși erau în zonele Eurasiatice de foarte mult timp, în comparație cu noi. Nu este vorba nici de creșterea drastică a consumului de carne. Pe această logică, ar însemna că speciile carnivore ar avea un avantaj major, prin dieta lor, față de cele erbivore sau frugivore.

Părerile oamenilor de știință despre creșterea creierului duc acum către genetică, mai precis un accident. E o ipoteză că anumite gene ar fi declanșat creșterea creierului. La fel ca pentru orice organism în natură, o asemenea schimbare ar fi putut duce ori la adaptare ori la extincție. Un creier mare vine cu un consum energetic mare. Asta însemna că aveam nevoie de mai multe calorii și eram mai expuși în vremurile secetoase. Dacă nu ne foloseam puterea de calcul mărită, pentru a securiza noi surse de hrană, puteam la fel de bine să dispărem.

Dacă nu creierul mare și consumul cărnii ne-au făcut o specie atât de mortală, atunci ce? O ipoteză înaintată de Yuval Noah Harari este ficțiunea, poveștile. Un creier mare presupune o posibilitate mai mare de comunicare. Un cimpanzeu poate să avertizeze grupul că vine un leu, dar un om poate povesti că ieri a văzut la râu un leu fioros, mare cât doi oameni, care părea agitat și flămând. Această posibilitate extinsă de a comunica a permis apariția poveștilor. De exemplu, că după ce mori, te întâlnești cu o ființă supranaturală cu corp de om și cap de leu, care-ți va oferi 50 de banane în fiecare zi și 20 de femei.

Probabil vă întrebați la ce ajută aceste ficțiuni în epoca de piatră. Poveștile au rolul de a crea grupuri mai mari. Fără povești, grupul de oameni ar fi putut fi de câteva zeci, poate 100, dar atunci când oamenii sunt legați de un crez comun, se pot organiza în mii, sute de mii sau chiar milioane de indivizi. Așa se explică extincția neanderthalienilor. Este altfel greu de explicat cum oamenii de neanderthal, fizic mai mari decât sapiens, cu un creier mai mare și mai bine adaptați pentru clima rece din Europa, au fost în scurt timp duși la extincție de sapiens. Probabil o bandă de 30 de sapiens n-avea nicio șansă în fața a 30 de neanderthalieni, dar câteva sute de sapiens, crezând într-un zeu comun, erau de neînfrânt.

Poveștile au devenit o parte atât de importantă în viața noastră încât ne e foarte greu să le deosebim de realitate. Religiile, drepturile omului, națiunile, banii, toate sunt povești. Ele funcționează doar pentru că noi credem în ele, dar nu au niciun fundament în biologie sau în evoluție.

Revenind la ce băgăm în gură. Acum doar câteva zeci de mii de ani, eram o primată obișnuită, ne hrăneam cu fructe și verdețuri în special, iar restul, completam cu nuci, semințe, insecte, sau ce mai găseam comestibil. Carnea era un aliment rar consumat, pentru că nu suntem niște vânători nativi. Consumam vertebrate mici, sau culegeam rămășițele de pe un cadavru, după ce leii și hienele se săturau. Dacă un om de acum 70000 de mii de ani ar ajunge azi la morgă, nu s-ar găsi nimic deosebit în organismul său. Cu alte cuvinte, nu am evoluat de atunci până acum, pentru că 70000 de ani este un timp scurt, din perspectiva evoluției.

Dacă suntem o primată inteligentă, așa cum credem că suntem, ar trebui să revenim la alimentația de atunci, pentru care suntem adaptați. Știu, am cucerit globul și în acest timp a trebuit să omorâm aproape toate speciile mari pe care le-am întâlnit în cale. Cine suntem noi să contestăm ce au făcut strămoșii noștri? Dar acum, am ajuns la un nivel la care avem atât cunoștințele despre dieta umană reală, cât și posibilitatea de a modifica agricultura astfel încât să ne hrănim ca atunci.

Au plantele sentimente? Nu avem capacitatea încă de a spune cu siguranță, dar se pare că pot simți pericole. Este o carte numită „The Secret Life of Plants” în care se dezvoltă acest subiect.

Este un abuz să mănânci plante? Este un abuz atunci când ursul mănâncă o căprioară? Abuz este atunci folosești excesiv și fără măsură capacitățile tale, folosind ineficient resursele de hrană. Pentru că ești inteligent, poți omorî orice animal de pe planetă în orice număr, dar dacă nu e nevoie, înseamnă că abuzezi.

Nu doar că știm acum care era dieta ancestrală a omului, dar avem și exemple moderne, de oameni care se hrănesc astfel: frugivor, raw vegan, vegan gătit. Au făcut-o timp de mulți ani sau zeci de ani. Consumul de carne și de ouă ar trebui dacă nu eliminat, măcar drastic redus. Consumul de lactate ar trebui eliminat complet, fiind cel mai nou tip de aliment adoptat de om.

În cazul meu, de frugivor de 5 ani, ce ar însemna un abuz? Este un abuz să mănânc o salată verde? câteva kilograme de mere sau de banane? o mână de nuci? Nu, pentru că din experiența mea și din cunoștințele mele, am nevoie de acele alimente pentru a mă hrăni. Abuz ar fi să-mi cumpăr zilnic un pui la rotisor, un cofraj de ouă, o sticlă de lapte. Știu că nu am nevoie de aceste alimente, știu cum sunt tratate acele animale pentru ca produsele să ajungă pe rafturi, știu că nu sunt un aliment important în dieta noastră ancestrală.

Nu e posibil să ne mai întoarcem la vremurile în care eram vânători-culegători, dar măcar putem să încercăm o alimentație apropiată de cea de acum câteva zeci de mii de ani. Corpurile noastre ne vor mulțumi. Iar viața de pe planetă nu va fi în continuare abuzată de lăcomia și ignoranța noastră.

Bibliografie:
Sapiens – Yuval Noah Harari
Secret Life of Plants – Peter Tompkins
The Living Soil – Lady Eve Balfour
Genetic Basis of Human Brain Evolution – Eric J Vallender

Haplea Fructaliu

One Comment

  1. Buna Calin Haplea, am invatat multe citind acest articol multumesc! Suces!
    nu e pe aceeiasi tema dar am dat pentru a doua oara in viata de tine cautand o cale de acces in Sri Lanka. vad ca ti-a placut mult. cind planuiesti sa revii? Necesit o cura aiurvedica . tot ce gasesc eu sunt locatii cu multe stele care costa mult peste costul tratamentului in sine. m-am gandit sa incerc altfel: sa ajung acolo si ulterior sa imi gasesc o posibilitate curativa. eu voi folosi posibilitatea de conectare pe skype. poate imi oferi o programare pt o ora? multumesc.

Comments are closed.