Mmm, vânat proaspăt, carne crudă și caldă

Mă plimbam prin parc. În natură mă simt în largul meu, cu picioarele goale pe iarbă. Afară era soare , cald, o vreme plăcută. La un moment dat, am observat un stol de porumbei care culegeau dude căzute pe jos. M-am oprit, i-am privit nemișcat. Am analizat grupul atent. Am observat un porumbel care se mișca mai greu, părea mai slab decât cei din grup. M-am apropiat tiptil, cu multă răbdare, să nu-i sperii. Când am fost destul de aproape, am țâșnit ca din pușcă și am prins porumbelul ochit înainte să zboare.

Cu o mișcare rapidă, i-am prins capul între dinți și i l-am smuls. L-am ținut bine, până nu s-a mai zbătut, apoi m-am așezat liniștit pe iarbă și am început să mușc din el. Îi sugeam sângele cald și plin de nutrienți, iar gura îmi era plină de sânge.

Pe bancă, stăteau doi pensionari care mă priveau zâmbind. „Uite un om care încă vânează, la fel ca pe vremuri”, parcă gândeau ei. O mamă a trecut cu copil mic, iar acesta o întreba ce se întâmplă. „E un domn care mănâncă porumbei”, a spus mama zâmbind. Copilul s-a apropiat de mine, iar eu am rupt o bucată de porumbel și i-am oferit-o. „Haide, ia și spune mulțumesc domnului”, l-a încurajat mama. Copilul a luat bucata plină de sânge și a început să mănânce.

După ce am terminat de mâncat porumbelul, am plecat spre casă. Eram murdar de sânge pe gură, pe mâini și pe haine, dar a fost o zi plăcută.

Stai că nu s-a întâmplat așa, dacă ai fost mișcat de povestioara de mai sus. E normal. Probabil nu ai niciun instinct de prădător în tine.

Mă plimbam în parc într-o frumoasă zi de vară. Am observat un copac cu dude. L-am analizat atent, să văd pe unde pot să mă cațăr în el. Cu puțin efort, am reușit să ajung pe o cracă mai sus, acolo unde erau cele mai multe dude. M-am apucat să culeg și să mănânc în același timp.

Pe o bancă, doi pensionari mă priveau zâmbind. ”Domnului îi plac atât de mult dudele, încât se urcă în copac pentru ele”, păreau să gândească. O mamă cu un copil mic au trecut pe lângă copac, iar copilul m-a observat și a venit mai aproape. ”Domnul mănâncă dude, i-a explicat mama”. M-am aplecat de pe cracă și i-am întins câteva dude. ”Haide, ia și spune mulțumesc”, l-a încurajat mama. Copilul a început să mănânce după care a spus că mai vrea.

Am mâncat până m-am săturat, după care am plecat spre casă. Eram murdar de „cerneală” pe degete, pe tricou și probabil pe gură, dar fusese o zi plăcută.

Dacă suntem omnivori. Cele două povestioare ar trebui să fie similare și să nu nască sentimente diferite în noi. În ambele cazuri ar fi vorba de un om care se întoarce la natură și la activități pe care le-ar fi făcut în mod natural. Totuși, cea cu porumbelul e deranjantă. Nimeni nu ar putea rămâne impasibil dacă ar vedea o astfel de scenă în parc. Asta pentru că nu avem în genă așa ceva. Ne-am putea obișnui să vedem carnagii, dacă ar fi necesare pentru supraviețuire, dar nu așa, ca fapt divers în parc. Însă un om care culege fructe, ar fi o scenă puțin remarcabilă.

Eu ca frugivor, consum în special fructe comerciale, culese și transportate pentru mine, însă, atunci când am ocazia, când găsesc un pom fructifer, am o plăcere deosebită să culeg și să mănânc direct acolo, totul proaspăt. Similar, un omnivor, consumă carne comercială, produsă în masă, însă, dacă ar avea ocazia, ar trebui să vâneze animale și să le mănânce direct la fața locului, la fel ca orice omnivor oportunist.

porumbei1

Haplea Fructaliu

One Comment

Comments are closed.