Fără Cafea

Prima schimbare alimentară pe care am făcut-o, după ce am devenit mai conștient de importanța dietei, a fost să renunț la cafea. Eram un băutor feroce. Consumam cel puțin 3 căni mari de cafea pe zi, iar dacă eram în turneu, se mai adăugau una-două căni mici la doza zilnică. Această schimbare a venit 100% din interior. N-am citit vreun material care să incrimineze cafeaua. Am simțit că nu este doar un aliment inutil, cu un efect placebo asupra minții mele, dar este chiar nociv. Parcă laolaltă cu celelalte alimente, săpa puțin câte puțin în organism până acesta ceda și se instala răceala.

w-Giant-Coffee-Cup75917

M-am gândit să renunț brusc la cafea, să nu-mi mai stimulez corpul și să-l las să doarmă, dacă are nevoie de recuperarea somnului. Așa că în februarie 2011 am renunțat la cafea. Prima zi a fost foarte dificilă. Îmi venea să mă urc pe pereți din cauza durerii de cap. Migrena m-a ținut până seara și n-am putut face nimic să o opresc. În a doua zi, totul a trecut ca prin farmec și mă simțeam ok. Nici nu dormisem mai mult, așa cum preconizam. Din a treia zi, viața a reintrat în normal și parcă nu consumasem niciodată cafea. Asta a fost tot.

De atunci am mai consumat doar în două rânduri, când chiar am avut nevoie și efectul a fost foarte puternic. Odată trebuia să conduc toată noaptea. Am plecat seara după ce am băut o cafea slabă. Am ajuns la destinație la 4 dimineața și am adormit cu greu la 6. M-am sculat la 9.

Înțeleg foarte bine nevoia celor care mănâncă standard, de a consuma cafea. Cu mâncăruri greu de digerat, grăsime și proteină în abundență, carbohidrați insuficienți, e nevoie de un bici peste ficat. Altfel nu e suficientă energie pentru digestie și pentru ce mai dorește omul să facă.

De ce nu consum cafea acum:

  1. este inutilă – sunt dormit suficient, hrănit bine, digestia e foarte ușoară;
  2. nu este crudă – nu corespunde celor două reguli după care mă ghidez în alimentație;
  3. este foarte acidă – corpul trebuie să compenseze această aciditate cu minerale prețioase din corp;
  4. indigestie – știu că se spune „beau o cafea după masă, pentru digestie”, dar experiența mea e diferită. Cafeaua îmi cauzează disconfort și indigestie.
  5. este un drog, dă dependență;

Sunt la fel de dezinteresat de ceai!

Haplea Fructaliu

10 Comments

  1. Si eu m-am lasat de cafea acum 11 zile , m-am mai lasat de cateva ori pana acum , dar ma reapucam mereu … mie imi lasa un gol in stomac si ma seaca de puteri… Alerg 4 km zilnic si am observat ca ma simt foarte rau daca beau cafea mai ales inaintea alergarii. Imi plac postarile tale!

  2. A scapa de dependenta de cafea e joaca de copii, in sensul in care schimbarile resimtite in primele 2-3 zile fara cafea nu se compara cu sevrajul dat de drogurile veritabile.

  3. Felicitări că ai scăpat de acestă dependență. Cafeaua în sine nu cred că e rea dar dependența de ea sau de orice altceva, da. Am citit la un moment dat că orice aliment, oricât de sănătos ar fi, ai consuma în exces și pe o perioadă îndelungată, poate produce probleme în organism. Dacă ne gândim acum că dragostea noastră pentru cafea e în general de o viață și pe viață…e o chestie, nu?
    Eu nu am reușit să renunț la ea deși mă face să mă simt foarte rău- culmea!! și nu consum mai mult de o ceșcă pe zi. Mă vlăguiește de energie…singura modalitate de a o înlătura oarecum a fost să mănânc crudități în cantitate mare. Instantaneu, după un sălătoi zdravăn cu rădăcinoase și alte alea nu simțeam nevoie nici de cafea, nici de apă în exces(cum obișnuiam eu după mese), nici de dulce – știi ce zic, după masă vrem ceva dulce…ei bine iată nu după orice masă.
    Recunosc că nu m-am documentat suficient legat de relația crudități – cafea, de aceea mi-ar fi plăcut să dezvolți mai mult ”Cu mâncăruri greu de digerat, grăsime și proteină în abundență, carbohidrați insuficienți, e nevoie de un bici peste ficat. Altfel nu e suficientă energie pentru digestie și pentru ce mai dorește omul să facă.”…poate înțeleg și eu mai bine ce mi se întâmplă, dacă tot am nimerit la tine pe blog și am găsit chestii interesante.

    • Cu acea linie, vreau să spun că de multe ori mâncăm alimente care necesită multă energie pentru a fi digerate. Asta se întâmplă pentru că acele alimente sunt atât de procesate, încât corpul nici măcar nu știe ce mediu trebuie să creeze în stomac pentru a utiliza nutrimentele respective. Cum mâncăm pentru că ne simțim slăbiți și avem nevoie de energie, o masă standard și copioasă realizează exact contrariul. Cere și mai multe resurse pentru a fi digerată. Atunci, în disperare de cauză, încercăm să o dregem cu o cafea, asta dacă trebuie să continuăm ziua și nu avem posibilitatea să tragem un pui de somn 🙂
      Când mănânc monofruct, nu am aceste nevoi. Masa se digeră foarte ușor, câștigul net caloric este foarte mare. Eu oricum sunt dormit bine (nu mă mai scol demult cu ceas) și am rezervele de glicogen bine încărcate, astfel că n-am cum să simt nevoia unei stimulări.

  4. Interesant.
    Eu nu am baut niciodata cafea, caci mi s-a parut complet inutila. In plus am vazut cat de dependenti erau altii si cat se chinuiau sa faca rost de cafea inainde te 1989..

    Daca organismului ii e somn, de ce sa nu ii dam somn?
    Ma gandesc de cate ori am atipit la birou sau la sedinte… 😉

  5. Salut, Călin!
    Îmi exprim respectul şi admiraţia pentru tot ce faci!
    Rezonăm pe un domeniu foarte larg şi mi-ar place să stăm de poveşti despre tipare mentale!
    Pe situl meu Şcoala ZENLA, am o secţiune Dieta Hiper-Hidratată. Am planuri mari cu ea şi cred că articolele tale, vin să completeze multe din cele pe care le spun eu acolo…
    Deşi abia am găsit blogul, ştiu că voi avea mult de stat pe-aici! 🙂
    Mulţumesc pentru partajarea resurselor! “Sharing means caring!”. Sunt utilizator de Linux şi mare fan al GNU GPL.
    chiar dacă licenţa acoperă doar proprietatea intelectuală momentan, SPIRITUL contează!
    O să mă strădui să te promovez! Cred că aşa e corect! (Fair and square? Că tot e nebunia asta cu anglicismele… prost copiate!)

  6. Eu ma las regulat de cafea si ma reapuc mereu. Intr-adevar cand te lasi brusc te apuca migrena, deoarece ti-au crescut mai multi receptori de adenosina si daca nu le dai cofeina (adenosina) zilnica incep sa moara, iar durerea resimtita e proportionala cu celulele care mor. Acum e suficient sa impart aceasta durere in doua zile si am atenuat tot disconfortul. Beau jumate de ceasca de cafea cand ma las, si a doua zi deloc. Daca stii sa potrivesti doza de renuntare la cantitatea inutila de receptori de adenosina din creier, a doua zi nu te mai doare nimic. Am constatat ca renuntarea brusca e nenaturala, o durere inutila in plus in viata. Si sunt convins ca exista doze de renuntare. Un fel de ramas bun de la cineva care ti-a fost drag. Acesti receptori de adenosina sunt foarte interesanti, ei cresc sau scad in functie de cata cafea bei zilnic. Cei care beau multa cafea au multi receptori, si de aici si toleranta mare. Adenosina este produsa in mod natural de corp, fiind un fel de cafea interioara a corpului. In pre-ziua cand te lasi de cafea, bea o cafea foarte mica cat sa nu te doara capul si doar dimineata. A doua zi ar trebui sa nu te mai doara nimic din cauza cafelei.
    Multumesc ca existati!!! Am primit multe sfaturi legate de post si alimentatie de aici!

Comments are closed.