De ce ne sabotăm stilul alimentar seara

Faptul că o mare parte din alimentele standard ne fac rău pe termen lung, mediu sau chiar scurt, nu mai este o noutate pentru cititorii vechi ai acestui blog. Logica este următoarea: corpul nostru a evoluat timp de milioane de ani cu anumite alimente, iar apoi situația s-a schimbat brusc, fără ca organismul să aibă timp să se adapteze. Ne-am obișnuit cu noul stil alimentar, dar nu ne-am adaptat la el, la fel cum ne-am obișnuit să trăim în zonele reci, dar nu ne-am adaptat decât artificial la ele.

Dacă dorim un corp sănătos, ce funcționează optim, una dintre soluții este să-i oferim cât mai multe alimente pentru care este adaptat: fructe, verdețuri, flori, nuci, semințe, toate sub formă crudă, neprocesate la foc. Logica pare simplă, iar calea ușor de urmat, totuși puțini sunt cei care reușesc să rămână fideli unui astfel de stil alimentar. Unde este problema? Dacă este un stil atât de natural, de ce e atât de dificil?

Răspunsul stă în modul de funcționare al creierului. Creierul e o mașinărie foarte complexă, dar pentru această discuție îl putem simplifica în două părți: creierul reptilian și neocortexul. Creierul reptilian se ocupă de supraviețuire. E guvernat de frică și furie. Acționează din instinct. Se simte în siguranță în zone familiare, în timpul acțiunilor repetitive. Neocortexul e caracterizat de rațiune, gânduri abstracte, limbaj, imaginație, conștiință.

Creierul are două stări. Cea implicită, în care visăm cu ochii deschiși și cea de focalizare, în care trebuie să ne concentrăm să ducem la capăt o acțiune. Cele două stări au un consum diferit de energie. Creierul consumă glucoză. În starea de visare consumă aproximativ 11 calorii/oră, iar în starea de focalizare între 40 și 60 calorii/oră. Pare puțin (un măr mediu are 50 de calorii), dar canalele de alimentare către creier, nu sunt făcute să susțină un asemenea consum pe perioade mai lungi de câteva zeci de minute.

Iar ne confruntăm cu o discrepanță între stilul de viață străvechi și cel actual. În preistorie, momentele care necesitau concentrare erau puține pe parcursul zilei: atunci când ne luptam cu un rival, sau când vânam, sau când în zonă se aflau prădători, sau când trebuia să ne aducem aminte de harta pomilor fructiferi din proximitate. În rest, creierul nostru era pe modul implicit, relaxare, somn și siestă.

În timpurile moderne pare cel puțin ciudat să numim starea de visare cu ochii deschiși drept „implicită”. Suntem atât de obișnuiți să facem ceva tot timpul, încât dacă stai doar așa, „fără să faci nimic”, îți pierzi timpul, ești inutil.

Pe lângă activitatea de ore întregi pe care suntem obligați să o facem zilnic pentru a ne câștiga existența, avem acum informațiile și socializarea cu care suntem momiți online. Credem că mintea noastră se poate concentra la mai multe lucruri în același timp, însă tot ceea ce poate să facă este să schimbe rapid focalizarea într-o direcție sau alta. Acest schimb rapid de atenție este și mai costisitor pentru creier.

La fel ca un mușchi, creierul are nevoie de recuperare după o perioadă de concentrare. Dacă perioada de recuperare nu vine, creierul va claca mai devreme sau mai târziu. Neocortexul, partea complexă și mare consumatoare de resurse, va fi oprit, iar deciziile vor fi luate de creierul reptilian.

Dacă un homo sapiens de acum 70000 de ani ar intra într-un supermarket, ar fi în delir. S-ar îndopa până la refuz cu cât mai multe alimente pline de zahăr și grăsime. Asta pentru că acționează din instinct. Nu știe dacă mâine va avea aceeași oportunitate și nu are idee că acele alimente produse artificial i-ar putea face rău pe termen lung.

Noi cunoaștem toate aceste informații. Problema este că atunci când intrăm în supermarket, sau deschidem frigiderul seara, neocortexul nostru este probabil inactiv, după o lungă zi în care atenția sa a fost ba la job, ba la ce mai fac prietenii pe rețelele de socializare, ba la scorul cu care s-a terminat ieri meciul de fotbal, ba la ce fac urșii panda într-un zoo din Japonia… Și atunci, onoarea de a alege cina îi revine creierului reptilian care spune următoarele: „îndoapă-te cu cât mai multe alimente consistente, dulci și grase, că mâine nu se știe, poate nu mai găsim, poate nu mai avem bani; hai să supraviețuim!”.

Câteva schimbări în modul de viață ar putea păstra activ neocortexul pe tot parcursul zilei, astfel încât să fie de ajutor atunci când decidem ce mâncăm:

Somn suficient
Somnul e ca urinarea. Poate fi complet sau incomplet. Dacă te școli cu ceas, e incomplet. L-ai oprit înainte ca procesul de refacere să se fi terminat. Poți lua măsuri pentru scăderea numărului de ore de somn necesare prin schimbarea stilului alimentar sau a regimului de antrenament, dar dacă îl oprești arbitrar, creierul nu va fi refăcut în totalitate.

Visare cu ochii deschiși
Este starea implicită a creierului. Nu mai departe de acum 20 de ani, înaintea apariției celor câteva mii de canale TV și a internetului, oamenii visau cu ochii deschiși pe perioade lungi. Acordă-ți cât mai multe perioade de visare cu ochii deschiși în natură, la plimbare, fără să te gândești la nimic special. Bucură-te de momentul prezent. Oferă-i șansa creierului de a face noi conexiuni între informațiile noi și cele vechi.

Respirație ritmică
Atunci când respirăm lung, uniform și ritmic ne relaxăm. Prevenim stările de anxietate în care creierul reptilian ar putea prelua controlul. Atunci când simțim o primejdie, respirăm neregulat, uităm să respirăm și apoi respirăm haotic. Dar în timpurile noastre, primejdiile sunt mai mult în mintea noastră decât în realitate. Am putea să ne obișnuim ca pe timpul zilei să ne îndreptăm atenția către respirație, să o calmăm. Ar fi potrivit să facem asta chiar înainte de intra într-un supermarket. Cei obișnuiți cu practicile meditative vor găsi familiar acest pas.

Haplea Fructaliu

2 Comments

Comments are closed.