Cu bicicleta Saint Tropez – Pays des Maures

Încă înainte să vin în Franța mi-am propus traseul pe care l-am făcut ieri, dar mă gândeam că o să-l fac mai târziu, când forma mea ciclistă va mai crește. Însă după dificultatea traseului făcut mai mult din întâmplare acum 3 zile, mi-am dat seama că pot ajunge chiar la Saint Tropez.

Așadar, am plecat din Cabasse, de data asta cu două bidoane de apă (în traseul precedent am avut probleme cu lipsa apei), plus 500g de curmale, împărțite în rații de câte 100g. Am trecut din nou prin Câmpia Maurilor, o rezervație naturală ce aduce la aspect cu o savană. Apoi am urcat spre frumosul orășel de munte La Garde-Freinet.

2014-11-16-2442

A urmat coborârea lungă către Grimaud, un oraș destul de mare, ce se întinde din zonele deluroase, până la mare.

2014-11-16-2444

Până aici nu a fost nimic nou, am mai văzut traseul în direcție opusă la ultima expediție. Mă aștepta un traseu plat către Saint Tropez, dar m-am bucurat degeaba că e plat. Vântul venit dinspre mare făcea efortul să fie similar unei cățărări cu pantă de 2-3%. În Saint Tropez era ora prânzului, vremea extrem de plăcută, cald soare. Lumea se plimba agale pe faleză.

2014-11-16-2466

2014-11-16-2460

 

2014-11-16-2471

M-am așezat la soare și m-am alimentat cu curmale. Mi-am dat seama că nu vor fi suficiente. Iar mi-am calculat greșit rațiile, iar cum în Franța nu e aproape nimic deschis duminica, chiar nu aveam altă soluție. Ieșirea din Saint Tropez a fost extrem de dificilă din cauza vântului. Am înțeles „bordurile” care se creează în plutonul profesionist de ciclism, atunci când cicliștii trec pe lângă mare. Vântul era atât de puternic, încât dacă nu mai pedalam, curentul m-ar fi tras înapoi. După lupte aprige, am ajuns la Saint Maxime, o altă stațiune:

2014-11-16-2477

2014-11-16-2475

De aici, am părăsit coasta, iar traseul urma să urce din nou. Treceam prin alte locuri din ținutul Maurilor. În drum, urma să întâlnesc un orășel mic. Aceste orășele mici sunt singura mea speranță să găsesc apă într-o zi de duminică. Cele mai multe dintre ele au o cișmea cu apă potabilă în centrul orașului. Dacă n-o găsesc, ghinion, cum s-a întâmplat pe traseul precedent. În cazul acesta am avut noroc. În La Plan de la Tour am găsit apă. Măcar apă să fi avut, dacă „zahărul” se terminase.

2014-11-16-2482

 

După hidratare, a venit Col Vignon, urcarea spre La Garde Freinet, alți 260m urcați, cu priveliști minunate spre vârf.

2014-11-16-2495

În ultima parte, pedalatul spre casă a fost foarte dificil. Nu mai aveam combustibil, era clar că rezervele de glicogen sunt terminate, iar soarele apunea. Treceam prin zone umbroase, foarte reci, ce puneau o presiune suplimentară asupra organismului. Știu că nu mai am glicogen atunci când nu mai reușesc să-mi țin rata inimii în zona dorită, iar aceasta coboară sub un anumit prag.

Încetișor, am ajuns acasă, unde am devorat 10 banane, apoi o cutie de curmale, apoi niște mere. După 6 ore pe bicicletă, sunt ca un sac fără fund în ceea ce privește mâncarea.

În ambele drumuri lungi pe care le-am făcut, mi-am luat căști, dar nu le-am folosit. Am început să apreciez mai mult liniștea, sunetele naturii, vântul care îmi șuieră în urechi. Aceste expediții lungi sunt ca o meditație prelungită și cred că e benefică să am perioade de singurătate, doar eu cu bicicleta și gândurile mele.

Detalii tehnice, pe strava.

2014-11-16-2467

Haplea Fructaliu