Călătorie spre Collobrieres, Grimaud, Plaines des Maures

După câteva zile ploioase, am prins o fereastră senină de o zi, așa că m-am hotărât să fac o tură mai lungă cu bicicleta. M-am pregătit cu câteva bucăți de pastă de curmale, un pachet de banane uscate, niște apă și am plecat la drum.

Drumul merge vălurit spre Flassans și apoi Gonfaron. Sunt șosele înguste pe care deja le cunosc bine, pentru că m-am tot plimbat pe ele în ultimul timp.
Flassans
2014-11-13-2384

De la Gonfaron, surpriză, drumul începe să urce. N-am remarcat asta pe hartă, dar deja intram în Masivul Maurilor. Am urcat vreo 300 de metri printr-o pădure deasă, rece și umedă, pe un drum destul de prost, aproape pentru pompieri, până la Col des Fourches. Credeam că mă va zdruncina bine coborârea spre Collobrieres, dar din fericire drumul a devenit mult mai bun.
2014-11-13-2390

De la Collobrieres până la Grimaud, am avut parte de niște peisaje extraordinare. Masivul Maurilor nu este foarte înalt (maxim 780m) și este aproape complet acoperit de păduri.

2014-11-13-2392

Pentru a doua oară în Franța, am văzut pe stradă câini fără stăpân. Aceștia doi arătau destul de fioros, dar unul avea zgardă, așa că m-am gândit că trebuie să fie un stăpân pe undeva. N-aveau niciun impuls agresiv și m-au însoțit pe câteva zeci de metri, până mi-am dat seama că sunt împreună cu o turmă.

2014-11-13-2396

2014-11-13-2398

Cascadă

2014-11-13-2404

Când am ajuns aproape de Grimaud, am văzut golful Saint Tropez.

2014-11-13-2411

La Grimaud am găsit un șarpe pe stradă. Nu știu ce era, dar nu cred că era viperă, singurul șarpe veninos din Franța.

În această zonă am rămas fără apă. Mă uitam la colinele spre care părea să meargă drumul, sperând că nu pe acolo trebuie să merg. Ba da, chiar pe acolo trebuia să urc. Au urmat alți 300 de metri urcați spre La Garde-Freinet, următoarea mea destinație.

2014-11-13-2417

Am intrat în La Garde, în speranța să găsesc apă. N-am găsit cișmele, iar magazinele erau închise, dar orășelul era splendid.

2014-11-13-2418   2014-11-13-2423

2014-11-13-2424

Ca un fel de pește pe uscat, m-am deplasat prin Câmpia Maurilor, o rezervație naturală. Peisajul semăna cu cel al unei savane.

2014-11-13-2430

Fiind destul de târziu și în lipsă de apă, mi-am scurtat drumul către casă. Mai sunt și alte zile pentru peripeții similare. Apă am găsit abia la Le Luc, cu 10km înainte de casă. Am băut vreo 3L, iar apoi am luat-o încetișor spre Cabasse.

Detalii despre traseu, pe strava.

Haplea Fructaliu

Leave a Reply