Anul acesta împlinesc mai puțin de 26 de ani

S-a făcut un studiu despre impactul obiceiurilor sănătoase asupra mortalității oamenilor. În acestă amplă cercetare, au fost urmăriți 20244 oameni, cu vârste cuprinse între 45-79, pe o perioadă de 9-13 ani. Au fost luate în considerare 4 obiceiuri sănătoase, participanții obținând câte un punct pentru fiecare:

  1. nefumător
  2. activ fizic (mai mult de 21 de minute pe zi, mișcare lejeră)
  3. consum moderat de alcool (1-14 unități/săptămână; o unitate de alcool = un țap de bere, un pahar de vin sau un shot de spirtoase)
  4. consum de cel puțin 5 porții de fructe și legume proaspete pe zi (indicat de un nivel mai mare de 50 mmmol/L Vitamina C în sânge)

Un subiect care respectă toate cele 4 puncte obține un scor de 4, iar altul care nu respectă, obține zero. S-a constat o relație consistentă între între scorul obținut și riscul mortalității. Un om cu scorul 4 are de 4 ori mai puține șanse de a muri decât unul cu un scor zero. de aceeași vârstă. S-a calculat că un individ cu un scor de 4 are același risc de mortalitate cu un individ de scor zero, cu 14 ani mai tânăr. Asta înseamnă că din respectarea celor 4 markeri rezultă o întinerire cu 14 ani. Cifrele exacte de comparație între un subiect cu un scor 4 și alții cu scor 3, 2, 1, respectiv zero sunt următoarele:

  1. 3 – 1.39 (1.21 – 1.60)
  2. 2 – 1.95 (1.70 – 2.25)
  3. 1 – 2.52 (2.13 – 3.00)
  4. 0 – 4.04 (2.95 – 5.54)

Iată cazul meu:

  1. N-am fumat niciodată, dar eram fumător pasiv. Cele mai multe concerte ale mele se desfășurau într-un fum gros de țigară. Am renunțat la concertele în fum în iunie 2011. +1
  2. În iulie 2011 am început să fac plimbări lungi, apoi alergări, apoi alergări lungi, semi-maratoane, maratoane, ultra maratoane. +2
  3. Am renunțat la alcool în mai 2011. Înainte consumăm aproximativ 2L de bere în medie pe zi, acum consum un păhărel de vin la ocazii speciale. +3
  4. Am devenit raw vegan în mai 2011, asta presupune un consum mult mai mare decât cele 5 porții de fructe și legume pe zi. +4

Este interesant cum în doar 3 luni (mai, iunie, iulie 2011) mi-am schimbat scorul din zero în patru. Poate așa se explică de ce acum în public lumea mi se adresează cu „băiatul”, față de „domnul”, cu care mă obișnuisem încă de la 20 de ani.  Așadar, după rezultatele studiului, anul acesta nu împlinesc 40 de ani, ci mai puțin de 26.  Pot confirma că mă simt mult mai bine decât mă simțeam la acea vârstă.

10995701_794254743963478_5052154208053209895_o

Haplea Fructaliu

One Comment

Leave a Reply